Buna dimineața...

  Mă trezesc și tu încă dormi goală lângă mine... Te privesc cu dragoste și nu mă mai satur de frumusețea ta...Îți sărut pleoapele închise și apoi cobor către buze, pe care le ating ușor, ca o pană...Începi să-ți miști involuntar buzele, în căutarea buzelor mele...O dată...de două ori...apoi, deși încă dormi, sprâncenele par să ți arcuiască ușor a nedumerire, de parcă nu înțelegi de ce nu-mi găsești buzele să le săruți... Ușor amuzat, te mai necăjesc un pic...la fel de ușor...atent să nu te trezesc. Îți abandonez buzele și mă cobor la sânii tăi goi... Îți cuprind un sfârc intre buze, abia atingându-l, suflând ușor peste el...aer fierbinte...și îl văd întărindu-se... căutând să se ridice în căutarea buzelor mele fierbinți...Al doilea sfârc îl prind ușor între degete și îl strâng puțin, ca o alintare... îmi trec palma peste el...îl alint cu tandrețe... Sânii îți sunt întăriți și tu scâncești prin somn, arcuindu-te ușor și încercând să ajungi mai aproape de sursa nevăzută a plăcerii… Îmi plimb vârful limbii ușor, ușor, când pe un sfârc, când pe celălalt…când dându-le rotocoale și sugându-le ușor…ca apoi să le eliberez din strânsoarea fierbinte a buzelor, lăsându-le umede și dezgolite…Respirația îți devine neregulată, de parcă nu te hotărăști dacă să inspiri…să-ți ții respiratia…să răsufli cu greutate sau să respiri ușurată Trupul tău, încă dormind, se supune cu frenezie, urmând linia melodică dictată de vârful limbii mele jucăușe, dansând pe o muzică neauzită…inedită…și totuși atât de familiară…

Profitând hoțește de arcuirea trupului tău, îmi las buzele să coboare printre sânii întăriți, respirând fierbinte, din ce in ce mai jos…

Somn ușor...

 Dormi liniștită, cuibărită în brațele mele, cu spatele lipit de pieptulmeu… Trupul tău a luat forma trupului meu, de care s-a lipit căutându-i căldura protectoare…. Mâna mea dreaptă, întinsă pe perna ta, îți mângâie cu tandrețe părul…În același timp mâna mea stângă îți alintă abdomenul, pe care se plimbă ușor, in cercuri, dând rotocoale, precum un vultur, în așteptarea momentului potrivit. Respiri profund și în acel moment profit de spațiul creat și îmi las mâna să coboare către triunghiul ascuns între coapse. Doar un petic subțire de bumbac îl mai ține la adăpost, temporar, de ceea ce urmează…Degetele mi se plimbă ușor pe deasupra sa, abia sesizabil la început, acoperind apoi din ce în ce mai mult, într-un du-te vino continuu, când de la o coapsă la alta…când de sus în jos…când în cercuri concentrice…Atingerile ușoare ca un fulg se transformă încet-încet, căpătând o fermitate crescândă, percepută și de trupul tău, care începe să răspundăl la mângâieri..În somn, te răsucești pe spate…coapsele tale se deschid lăsându-te în voia mâinii mele…

Îmi continui dansul degetelor pe marginea peticului de bumbac, abia atingând coapsele… ușor… ca un sărut…și ele se deschid și mai mult, ca o floare sub atingerea suavă a soarelui…

Îmi strecor un deget sub pânza subțire…

E gresit sa simti ca ai trait suficient ?

Cineva m-a intrebat daca e gresit sa simti ca ai trait suficient...

I-am raspuns ca..."E doar o senzatie ce poate fi interpretata gresit. De cele mai multe ori. Satietatea de lucrurile sau experientele care nu ne plac si pe care am dori sa le expulzam din viata noastra ne poate face sa gandim ca ne-am saturat de viata ce le-a continut pana acum. Cu atat mai mult cu cat nu avem nici cea mai vaga idee despre ce minuni ne-a pregatit viata in urmatoarele zeci de ani. Poate ca anul acesta in viata ta e menit sa vina ceea ce trebuie sa-ti lumineze sufletul pentru urmatoarele decenii. Sau poate ca timpul potrivit nu este anul acesta ci anul viitor, cand tu vei fi pregatita sa-ti incepi cea mai frumoasa parte a vietii...

Pana atunci, lasand praful sa se astearna peste fereastra sufletului tau, ai putea impiedica neasteptatul oaspete sa vada lumina ce straluceste inauntru...

In loc sa-ti irosesti viata, poate ca ai putea sa-ti primenesti sufletul, scuturandu-l de toata povara tristetii, nepasarii, de tot praful ce incepe sa se astearna peste el...

Si sa incepi sa infloresti, aducandu-ti soarele in fereastra sufletului si luminand in jurul tau ca un far calauzitor...

Si cand pe drumul vietii tale va sosi acel oaspete, va vedea de departe lumina din privirile tale si seninatatea ce-ti va umple inima...

Si atunci vei intelege."

Atat am spus.

Fara ganduri...

Te uiti la vid si vidul te priveste inapoi. Te priveste din imensitatea sa omniprezenta ce rasare dintre toate bucatelele de mozaic ale ceea ce numesti existenta. Realizezi ca a fost acolo dintotdeauna. Si oricat ar incerca oamenii sa se pacaleasca si sa-l acopere cu noi si noi patratele, nu pot scapa de senzatia ca vidul e tot acolo, pretutindeni, la fel de omniprezent. Ca un cer pe care incercam sa pictam stele, ca o panza pe care incercam sa pictam crampeie de viata pe care sa le adunam intr-un tablou...Pana la urma se pare ca vidul e insasi baza existentei, singura realitate perena, ca o supa primordiala din care asteapta sa se nasca tot ceea ce ar putea exista...Inceputul si sfarsitul.Alfa si Omega. Totul si nimic, intr-o impletire permanenta de neant atotcuprinzator si existenta creatoare si totusi pasagera...O liniste ce te invaluie si-ti coboara in suflet, patrunzandu-ti pana in cele mai tainice lacase ale fiintei, lasandu-te intr-o stare de contemplare fara obiect...Fara tristete, fara bucurie, fara ganduri...Doar contemplare...

Universul dintr-un cerc

Poti inchide doua universuri intr-un cerc ? Atemporal si in afara acestei lumi ? Da, daca cele doua universuri se contopesc intr-unul singur… Cu fiecare senzatie traita si impartasita din toata inima, cu fiecare gest minor dar plin de un alt univers, cu fiecare mangaiere ce incearca sa creeze alte universuri, oferind si primind in acelasi timp… cercul se extinde la infinit, facand sa nu mai existe exterior. Si intotdeauna e complet, caci  aducem in el tot ceea ce e drag sufletului nostru si pretios inimii noastre, inclusiv tot ceea ce ne implineste ca om, ca parinte... Iar timpul isi pierde esenta si devine un nonsens, caci clipa devine o eternitate iar eternitatea…o clipa. In afara cercului totul este diferit : supus unor reguli asupra carora ne putem doar pronunta dar nu le putem incalca. Si daca, in cerc, finitul il transformi in infinit… in afara cercului ramai o minte organizata, care gestioneaza tot ce se afla in exterior, tocmai pentru a proteja universul din interior.  Caci daca exteriorul este finit, limitat, sarac…in cerc renaste in permanenta un univers...un tarm scaldat de valurile viselor si dorintelor noastre, un tarm la care visam cu ochii deschisi, unde ne simtim impliniti pana la ultima fibra si unde abia asteptam sa ne intoarcem in permanenta si sa ne regasim refugiul, protector, asemeni bratelor fiintei dragi…

Magarul fermierului

Intr-o zi, magarul unui fermier a cazut intr-o groapa. Animalul a plans dureros ore in sir pana cand fermierul s-a hotarat ce sa faca. In final, el a hotarat ca animalul era prea batran si ca groapa oricum trebuia acoperita, deci nu merita sa faca un efort sa mai scoata animalul de acolo.
Apoi fermierul a invitat toti vecinii sa-l ajute. Au venit cu totii, au luat cate o lopata si au inceput sa arunce gunoi in groapa. La inceput magarul si-a dat seama ce se intampla, si a plans ingrozitor. Apoi, spre amuzamentul tuturor, el s-a linistit. Inca cateva lopeti de gunoi au fost aruncate si atunci fermierul s-a uitat in jos sa vada ce se intampla si a ramas uimit de ceea ce vedea. Cu fiecare lopata de gunoi care ii lovea spatele, magarul facea ceva uimitor. El se scutura de gunoi si facea cate un pas mai sus.
Dupa cum vecinii fermierului continua sa arunce gunoi in spatele animalului, el il tot scutura de pe el si facea cate un pas mai sus. Foarte curand, toata lumea s-a amuzat cand magarul a pasit peste marginea gropii si a iesit afara! Viata continua sa arunce gunoi pe tine, tot felul de gunoaie. Smecheria ca sa iesi din groapa este sa te scuturi de el si sa faci un pas inainte. Fiecare din problemele noastre este ca o treapta de piatra. Noi putem iesi din cele mai adanci gropi doar daca nu ne oprim, decat daca nu renuntam niciodata! Scutura-te si fa un pas inainte!

Daca mi-as putea trai din nou viata...

Daca mi-as putea trai din nou viata,
M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi...
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara...

As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult...
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata.
As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai...
Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte...

Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face...
In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc
Sa ne gandim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat...
Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile."